De curȃnd am participat la un curs de psihologie unde am avut plăcerea de a lua contact cu o altă abordare, decȃt cea pe care o cunoşteam, despre personalitate si tipurile ei. Această abordare consider că este foarte utilă, atȃt în practica mea profesională, cȃt şi în relaţiile interpersonale pe care le avem zilnic, cu toţi cei din jurul nostru. Din acest motiv, am decis să o împărtăşesc cu voi şi să scriu cȃteva rȃnduri despre ceea ce am primit eu.
Personalitatea este reprezentată de caracteristicile și comportamentul nostru, fiind cea care ne dă unicitatea în relația cu noi înşine și cu ceilalți. Cu toţi suntem diferiţi, dar din cauză că fiecare persoană funcţionează conform cu unul sau două tipuri de personaliate, se întȃmplă des să ne regăsim în caracteristicile altora.
În abordarea Process Communication, Taibi Kahler diferenţează şase tipuri de personalitate. Acestea nu sunt bune sau rele, toate au puncte forte şi puncte mai puţin bune, ideea este că cu ajutorul lor, noi putem identifica uşor laturile comportamentului nostru şi putem înţelege şi de ce reacţionează într-un anumit fel interlocutorul nostru.
Ce este important de reţinut, este ca cu toţii avem un fel predominant de personalitate, dar în „cantităţi” mici avem din toate. Ca să fie mai simplu de înţeles, puteţi să vă imaginaţi un pătrat împărţit pe şase nivele, cȃte un nivel pentru fiecare tip de personalitate. La baza pătratului se afllă tipul predominant, urmȃnd în ordine descrescătoare celălalte tipuri.
Am să vă prezint pe scurt cele şase tipuri de personaliate, pentru a vă putea face o idee.
Tipul Empatic
Pe empatici îi regăsim cel mai adesea în domenii profesionale în care îi pot ajuta pe cei din jur, cum ar fii: medici, asistenţi sociali, infirmieri, psihologi, stewardese, ospătari, antrenori personali, sau domeniile care au legătură cu relaţiile publice. Ca şi puncte forte ei sunt plini de compasiune, sensibili şi calzi, au capacitatea de a se dărui, sunt atenţi la nevoile celorlalţi şi au talentul de a crea armonie în jurul lor. Ei percep oamenii şi lucrurile prin sentimentele pe care le trezesc în ei. Detestă conflictele, iar cea mai mare nevoie a lor este recunoaşterea ca persoană de către ceilalţi. Cea mai mare dificultate pentru ei, este să spună „nu” şi să stabilească limite clare în relaţii.
Tipul Gȃnditor
Întrebarea existenţială cu care se confruntă acest tip este: „Sunt competent?” Persoanele cu acest tip de personalitate sunt foarte serioase şi responsabile, logica şi organizarea îi caracterizează. Sunt adepţii gȃndirii logice, îşi exprimă rareori sentimentele. Domeniile preferate de activitate sunt cele tehnice, sarcini care solicită organizare, metodă şi precizie, caută schimburile de informaţii, la locul de muncă preferă să muncească singuri sau în doi în locul grupului. Nevoia lor cea mai mare este recunoaşterea muncii şi a calităţii gȃndirii lor logice. Marele risc cu care se confruntă acet tip de personalitate este să uite că în viaţă există şi altceva în afară de job. Pentru ei, să se destindă şi să nu facă nimic înseamnă să piardă vremea.
Tipul Rebel
Acest tip se situează în afara oricăror norme previzibile în tot: haine, make-up, frizuri, program flexibil, tendinţa de a căuta distracţia mereu.
Ei sunt sufletul oricărui grup din cauză că ştiu să stimuleze în celălalt partea copilăroasă, de joacă. Sunt spontani, creativi, ludici. Au capacitatea de a se juca şi de a trăi clipa. Îşi exprimă emoţiile într-un mod spontan, uşor. Ca job, ei se identifică foarte bine cu profesiile creative sau artistice. Le place ambianţa de grup, ei percep persoanele şi lucrurile reacţionȃnd la ceea ce simt: ori le place ori urȃsc ceva. Calea de mijloc nu există pentru ei. Ei reacţionează foarte rău la constrȃngeri de orice tip, devenind repede acuzatori.
Tipul Perseverent
Ei se pot simţi investiţi cu o misiune căreia i se vor dedica în totalitate. Sunt motivaţi pentru că îşi doresc să se simtă recunoscuţi pentru opiniile lor. Sunt persoane implicate, cu spirit de observaţie, conştiincioşi, au capacitatea de a formula opinii, convingeri şi judecăţi, adesea ascund o mare sensibilitate. Le place să preia conducerea, caută schimbul de opinii şi le place munca în echipă numai dacă ei sunt liderii. Nevoia lui cea mai mare este să îi fie recunoscute convingerile şi să-i fie apreciată munca. Sunt conservatori, vor face tot ce ţine de ei ca tradiţiile să fie respectate şi păstrate. Au momente de furie, pe cȃt de violente, pe atȃt de scurte, fără consecinţe majore,
Tipul Promotor
Acţiunea este cuvȃntul care îi descrie cel mai bine. Nu pot sta locului mai mult de două ore fără să dea semne de nerăbdare. Ei se aruncă cu capul înainte în orice, şi de multe ori, uită să se mai gȃndească. Sunt adaptabili, persuasivi şi gȃnditori, au capacitatea de a fi fermi şi direcţi. Îşi exprimă sentimentele foarte rar, deoarece consideră că a-ţi exprima sentimentele este un semn de slăbiciune. Este orientat către acţiune, ca job aleg domenii ca: sportul, lansări de proiecte, divertisment, vȃnzări şi toate domeniile pe care le consideră o provocare. Acţionează de unul singur, nu agreează munca în echipă. Preferă ceea ce ţine de acţiune şi nu de discuţii. Nevoia lor cea mai mare este să trăiască senzaţii tari într-un timp cȃt mai scurt. Problemele umanitare nu prea sunt printre preocupările lor. Promotorii repezintă doar 5% din populaţie, iar din aceştia majoritatea sunt bărbaţi.
Tipul Imaginator
Nu le place să iasă în faţă sau să se facă remarcaţi. Se simt în largul lor cȃnd au de rezolvat sarcini concrete, nu necesită multă comunicare, optează pentru liniştea lor sufletească în defavoarea puterii. Sunt reflexivi, imaginativi, calmi. Sentimentele nu şi le exprimă niciodată, au o atitudine rezervată, nu preiau iniţiativa în relaţii. Au nevoie de timp şi spaţiu pentru ei înşişi. Domeniile cele mai potrivite pentru ei: orice muncă ce presupune solitudine şi aprofundare. Ca de exemplu scriitori, cercetători, psiholog. Nu vor lua de obicei iniţiativa de a-şi contacta prietenii în mod spontan ca să afle noutăţile, deşi le-ar plăcea să le primească de la ei.
Autocunoaşterea este un tărâm ce merită explorat, de aceea orice informaţie de acest fel ne poate aduce mai aproape de cei din jurul nostru. Cunoscȃndu-ne pe noi în amănunt putem de asemenea interacţiona mult mai eficent cu anturajul nostru profesional şi personal.
0 Comentarii