Relaţiile interpersonale sunt un subiect destul de abordat. Cu toţii ne dorim să le îmbunătăţim, însă de multe ori ne găsim blocaţi în ceea ce ştim şi ce facem cu adevărat.
M-am decis să vă prezint pe scurt cȃteva informaţii care au ca scop schimbarea perspectivei voastre despre interacţiunea cu fiecare persoană cu care intraţi în contact.
Una dintre relaţiile de bază din viaţa noastră este cea de cuplu.
Cuplul este o unitate formată din două personae, implicate într-o relaţie foarte personală. Un cuplu înseamnă doi parteneri ce aleg să trăiască împreună unul pentru altul şi unul lângă altul. Din dorinţa de a îmbina într-un “noi” două personalităţi distincte pot apare fisuri (Leleu, 2003).
Gary Chapman, în cartea sa, Cele cinci limbaje ale iubirii, vorbeşte despre existenţa a cinci limbaje prin care oamenii îşi exprimă şi înţeleg iubirea. Fiecare persoană are tendinţa de a se exprima diferit .
Chapman distinge urmatoarele feluri de a exprima şi a primii iubirea, dupa cum urmeaza:
Limbajul 1 al iubirii: cuvintele
Aici intră complimentele sau cuvintele de încurajare, răspunsurile asertive şi cuvintele aprobatoare. Cuvintele folosite de noi ne pot ajuta partenerii la creşterea încrederii în sine sau pot da parteneriilor curajul necesar pentru a face primul pas într-o anumită direcţie. Nevoia de recunoaştere, validare şi apreciere este fundamentală în orice relaţie, nu doar în cea de cuplu.
Limbajul 2 al iubirii: timpul acordat
Acest lucru înseamnă focusarea întregii atenţii asupra partenerului. Ca exemplu, nu este suficient să stai cu celălalt în aceiaşi cameră, fiecare făcȃnd altceva, ci să staţi de vorbă, să vă priviţi, să fiţi afectuoşi, să comunicaţi autentic, timpul fiind efectiv petrecut împreună, iar toată atenţia este canalizată spre partener/ă.
Limbajul 3 al iubirii: primirea de cadouri
Pentru mulţi darurile sunt o dovadă de iubire. Nu este vorba despre cȃt a costat cadoul, dacă e scump sau ieftin, ci pur şi simplu intenţia, adică faptul că te-ai gȃndit la celălalt. Pe lȃngă cadourile care constă în obiecte, pentru cei care au ca limbaj principal acest limbaj, “dăruirea de sine” este cea mai valoroasă. Asta înseamnă prezenţa fizică a partenerului în diverse momente de criză. Să fii acolo atunci cȃnd celălalt are nevoie de tine.
Limbajul 4 al iubirii: serviciile
Altfel spus să faci lucruri pe care partenerul şi-ar dori să le faci. De exemplu: pregătirea mesei, curăţenia, ordine în garaj, plimbatul cȃinelui, dusul gunoiului, plătitul facturilor şi aşa mai de parte. Pentru unii aceste servicii sunt adevărate declaraţii de dragoste, însă este important ca persoanele care au acest limbaj al iubirii să ştie să ceară, deoarece partenerii lor nu au cum să le ghicească gȃndurile.
Limbajul 5 al iubirii: mȃngȃierile fizice
Aici vorbim despre atingerea fizică. Pentru persoanele cu acest limbaj, atingerea fizică este mult mai importantă decȃt cuvintele “te iubesc”. Sărutul, ţinutul de mȃnă, îmbrăţişarea, contactul sexual, sunt modalităţile principale de a-i comunica partenerului emoţia iubirii. În momentele de supărare, tristeţe sau îngrijorare, mȃngȃierile fizice sunt şi mai necesare pentru o persoană cu acest limbaj al iubirii.
Acum, după ce le-aţi parcurs, o să vă regăsiţi într-unul sau chiar în mai multe dintre acestea, dar rămȃne la latitudinea voastră să observaţi care dintre ele contează cel mai mult pentru voi.
Frumuseţea relaţiilor de iubire şi nu numai, constă mai ales în diferenţa dintre noi. De aceea, din experienţă va pot spune că cele mai durabile relaţii sunt cele în care evoluăm împreună chiar dacă ne exprimăm altfel faţă de partenerul nostru.
De multe ori partenerii din cuplu nu au acelaşi limbaj al iubirii, acest lucru nu este o problemă, nu înseamnă că partenerii sunt incompatibili, dar este important ca aceştia să îşi cunoască limbajul propriu, dar si pe al partenerului, pentru a putea comunica cȃt mai eficient, iar odată înteles, relaţia de cuplu se poate îmbunătăţii considerabil.
Pentru a aprofunda mai multe despre limbajul vostru principal al iubirii, va recomand cu căldură cartea “Cele cinci limbaje ale iubirii” scrisă de Gary Chapman.
0 Comentarii